Capitolul 4

Bisericile din Ciacova.

Biserica Romano-Catolicã.

          -sec. XI – prima pomenire a unei biserici (romano-catolicã) într-un act oficial.

          -sec. XIV – casã de rugaciuni (romano-catolicã).

          -15 septembrie 1732 – se pune piatra de temelie a bisericii romano-catolice, construitã din piatrã.

          -1741 – dupã distrugerea casei de rugãciuni ºi a bisericii aflate în construcþie de cãtre turci, se construieºte altã bisericã romano-catolicã.

          -18 aprilie 1880 – se pune piatra de temelie a noii biserici romano-catolice (cea de azi – n.t.).

          -15 octombrie 1881 – sfinþirea bisericii romano-catolice, sub patronajul „Sfintei Treimi“.

          -1777 – pe suprafaþa vechiului cimitir catolic se construieºte casa parohialã catolicã, aflatã ºi azi în picioare.

Biserica Ortodoxã Sârbã

          -1768-1770 – se construieºte biserica ortodoxã sârbã.

Biserica Ortodoxã Românã.

          -1899-1900 – construirea Bisericii Ortodoxe Române.

          -1863 – se construieºte sinagoga comunitãþii evreieºti. (Fotografii nu am putut gasi nici una, dar cimitirul evreiesc din Ciacova a mai existat în anul 1987.

-1961 – se dãrîmã sinagoga comunitãþii evreieºti.

Cu privire la Biserica Romano-Catolicã sunt date destule în aceastã traducere, deci nu le vom repeta. Vom enumera doar preoþii care au slujit în aceastã parohie cât ºi preoþii catolici nãscuþi în Ciacova în decursul timpului. Începând cu reânfiinþarea parohiei Ciacova din 1 august 1724, toþi preoþii catolici ai Ciacovei sunt cunoscuþi cu numele lor:

-1724-1725 – Johann Wilhelm Kruchten;

-1725-1726 – Peter Caesar Lacour (cãlugãr-paroh);

-1726-1727 – Raphael Roner (cãlugãr-paroh franciscan din Timiºoara);

-1727-1728 – Theodor Behne;

-1728-1729 – Franz Xaver Komaromi (decan);

-1729-(?)    - Josef Sebastian Biberger (sau Piberger);

-1729-(?)    - Josef Horacseck (sau cãlugãrul Heinrich Horacheck-?);

-1729-(?)    -Peter Vilaky;

-1729-1730 – Johann Wilhelm Göbl;

-1730-1731 – Franz Xaver Anton Lekics (cãlugãr-paroh franciscan);

-1731-(?)    - Josef Ludwig Tausendpfund;

-1731-1732 – Jistinian Fischer;

-1732-1733 – Georg Cumani;

-1733-1737 – Peter Inglitz;

-1737-(?) – calugarul Pius;

-1737-(?) – calugarul Angelus;

-1737-(?) – Leopold Niederkirchner;

-1737-1745 – Peter Forster;

-1745-1753 – Jakob Höchtl;

-1753-1758 – Johann Josef Herdegen de Culm et Grundlag;

-1758-(?) – Jakob Anton Issl (sau Ischl – arhiereu);

-1758-1759 – Johann Anders;

-1759-1760 – Johann Hieronymus Zinlak de Lilienfels;

-1760-1763 – Lorenz Streck;

-1763-1764 – Matthäus Michael Wagreindl (sau Wograndl – decan);

-1764-1765 – Georg Ignaz Riedl (arhiereu);

-1765-1769 – Johann Georg Kopany (sau Koppani – decan);

-1769-1770 – Franz Xaver Simonovitz (decan);

-1770-1781 – Johann Georg Wohlfart (decan);

-1781-1789 – Johann Raifler (decan);

-1789-1790 – Alfons Ziegler;

-1790-1804 – Johann Nepomuk Kreutzer (profesor de teologie – arhiereu);

-1804-1807 – Michael Fischl;

-1807-1838 – Alois Schindler;

-1838-1872 – Antoc Csicos (profesor consistorial);

-1872-1890 – Josef Tinopl (sau Dinopl – decan);

-1890-1891 – Johann Hügel jun.;

-1891-1895 – Franz Varady de Csikszentharomsag (decan – economist papal);

-1895-(?) – Ludwig Rankov;

-1896-1913 – Karl Abfall;

-1913-1915 – Philipp Lang (decan);

-1916-1926 – Stefan Lengyel;

-1926-1935 – Johann Gehl (decan – scriitor);

-1935-1944 – Martin Kilzer (decan);

-1944-1972 – Josef Potenz;

-1972-2004 – Georg Kobor (arhiereu, vicar general),

-2004-pânã în prezent – Dorin Iulian Filip,

Preoþi catolici nãscuþi în Ciacova:

-Wenzeslaus Bundschuh - nãscut 7.02.1782;

-Franz Horray – nãscut 28.06.1886, hirotonisit: 19.06.1909 (preot de front în I rãzboi mondial);

-Julius -Johann Heber – nãscut 14.03.1910, hirotonisit: 18.04.1933 (arhiereu, dr. teolog., prelat principal papal);

-Konrad Kernweiß – nãscut 9.06.1913, hirotonisit: 22.03.1936 (episcop Ordinarius de Timiºoara);

-Adalbert Mattern – nãscut 27.05.1920, hirotonisit 1959;

-Emil Biring – nãscut 17.06.1920, hirotonisit: 4.03.1945 (fratele mamei mele – n.t.);

-Josef Gerstnengst – nãscut 3.07.1920, hirotonisit: 4.03.1945 (organist de renume mondial);

-Johann Palfi – nãscut 2.12.1952, hirotonisit 12.06.1981;

-Janos Kapor – nãscut 1960 (?);

-Dorin Iulian Filip – nãscut 19..., hirotonisit...

*

Biserica Ortodoxã Românã din Ciacova.

          În ce priveºte Biserica Greco-Ortodoxã Românã este mai dificil.

Cu toate cã pe aceste teritorii este cert ºi de necontestat faptul cã românii au fost primii locuitori, ºi asta de secole întregi, este greu, aproape imposibil sã se culeagã date despre comunitatea religioasã românã din Ciacova. Este aproape sigur cã, creºtinismul a venit pe aceste locuri odatã cu sosirea primilor creºtini din apus, ºi asta aprox. în sec. IV-V e.n. Din acea perioadã existã obiecte religioase descoperite în aceastã zonã. Deci ar trebui analizat de ce primele date despre rituri religioase concrete sunt din domeniul religiei Romano-Catolice. Cum s-a ajuns ca Ciacova sã fie în acea perioadã sub influenþã catolicã, iar azi românii din Ciacova sã fie de religie ortodoxã? Cum de au format românii ortodocºi împreunã cu sârbii ortodocºi o comunitate unitã? Cum de s-au separat cele douã grupãri, cea a românilor ortodocºi ºi cea a sârbilor ortodocºi pe la jumãtatea secolului al XIX-lea într-un mod nu prea paºnic, devenind douã grupãri de sine stãtãtoare cu biserici proprii.?... Acestea sînt întrebãri la care încã nu s-au dat rãspunsuri din partea oamenilor de ºtiinþã, istoricilor, preoþilor etc.

          O încercare de explicare:

          În secolul al IV-lea, în localitatea Singidunum (Belgradul de azi) este atestatã prima episcopie creºtinã. Între secolele VI-VIII creºtinii din Banat (nom. Varadia!) au fost ºi ei sub influenþa acestei episcopii. Mai târziu, influenþa creºtinã a Ohridei a ajuns din Albania pânã dincolo de Dunãre, reºedinþa creºtinã pentru bãnãþeni devenind Timiºoara (Tivisco – Tiviscum – Tibiscum). Acolo rãmâne pâna aproximativ prin anul 1232. Deci ºi populaþia românã din Ciacova trebuie sã fi fost sub influenþa Bisericii Bizantine.

          În 1030, dupã pãtrunderea „maghiarilor“ în voivodatul lui Glad (Ohtum – Achtun) s-a înfiinþat în Cenad (Morisena) o episcopie Romano-Catolicã, maghiarii aderând între timp la religia Romano-Catolicã. Astfel a ajuns Banatul sã fie o graniþã între religia creºtinã de apus (dependentã de Roma) ºi cea de rãsãrit (dependentã de „Bizanþ“/Constantinopol). Aceastã separare (scindare) s-a înãsprit prin „Marea Schismã“ sau „Schisma rãsãriteanã“ din anul 1054.

          Sub presiunea Romei, biserica Ortodoxã a trebuit sã-ºi mute sediul de la Timiºoara la Mehadia. Câteva biserici ºi mânãstiri bãnãþene au rãmas „în picioare“, cu toatã presiunea Romei de a-i trece pe români de la ortodoxism la catolicism.

          Dupã cum deja a fost amintit mai sus, dupã învingerea sârbilor pe „Câmpia Mierlei“ a avut loc o transmutare masivã a sârbilor spre nord, adicã pe teritoriul Ungariei, deci ºi al Banatului. Preoþi ortodocºi sârbi au preluat ºi câteva biserici pãrãsite, fie catolice, fie ortodoxe, transformându-le în biserici ºi mânãstiri „sârbeºti“

          În anul 1557 ia fiinþã Patriarhatul de la Peæ (Ipek – la nord de frontiera Albano-Jugoslavã). Sub jurisdicþia religioasã a acestui patriarhat erau toþi credincioºii ortodocºi (deci NU NUMAI sârbii) de sub ocupaþia turceascã. Deci ºi cei din Ciacova.

La 5 ani dupã ocuparea Ciacovei de cãtre turci, au luat fiinþã în Banat douã episcopii: una la Timiºoara ºi una la Vârºet (Vrsaæ). Cu toate cã între 1660-1666 au avut loc foarte multe colecte în rândul populaþiei spre întãrirea Patriarhiei de la Peæ, nu se gãsesc din pãcate liste care sã cuprindã ºi Ciacova. Colectele erau oricum bogate, ceea ce denotã cã existau mulþi credincioºi în zonã.

          Pe la 1690, fuge Patriarhul Arsenie al II-lea Crnojevici cu cca 30.000 de familii sârbeºti din cauza turcilor pe teritoriul Ungariei de azi, parte a imperiului Austro-Ungar. Printr-un înscris al Împãratului Leopold I din data de 21 august 1690 i se recunoaºte patriarhului Arsenie „suveranitatea“ asupra tuturor creºtinilor ortodocºi din Imperiu iar reºedinþa la „Karlowitz“, deci ºi asupra bãnãþenilor. Aceastã suveranitate a avut efect asupra Ciacovei abia din anul 1716, când teritoriul a devenit teritoriu austriac. Dupã pacea cu turcii, Austria a cedat episcopiile Timiºoarei ºi Vârºeþului, Mitrolopiei de Belgrad. Petrovici, Mitropolitul Belgradului, ºi-a aºezat reºedinþa la Timiºoara pe data de 22 aprilie 1721, devenind astfel primul Mitropolit sârb al Timiºoarei. Dupã moartea sa, mitropolit al Timiºoarei devine episcopul de Arad – Ioanovici. Fiind astfel ºeful tuturor ortodocºilor din întreaga monarhie, avea sediul la „Karlowitz“. În 1736 este alungat de turci ºi cu el fug un numãr foarte mare de credincioºi sârbi, macedo-români ºi albanezi, peste Dunãre. Este ultimul „fluviu“ de refugiaþi care se stabilesc inclusiv pe teritoriul Banatului, deci ºi în Ciacova.

          În aceastã perioadã se iscã neliniºti, probleme ºi conflicte tot mai mari cu credincioºii români, ei dorind sã aibã propriul conducãtor religios. Unele familii influente româneºti din Ciacova ºi Ghilad au fãcut tot ce le-a stat în putere pentru împlinirea acestei dorinþi îndreptãþite. Fãrã însã vreun rezultat pozitiv.

Acesta a fost rezultatul deoarece românii, în razboiul austro-turc din 1737-1739 s-au ridicat contra habsburgilor. Rezultatul clar: refuzul de a li se aproba un episcop propriu. Monarhia avea încredere mai mare în sârbi. Astfel au rãmas românii sub „oblãduirea“ bisericii Ortodoxe Sîrbe pânã în anul 1865.

          În Banat, deci ºi în Ciacova a avut loc separarea bisericii sârbeºti de cea româneascã cu peste 130 ani în urmã. Românii se temeau pe atunci de o „sârbizare“ a populaþiei române, temere destul de realã, care doar pe aceastã cale a putut fi evitatã, dupã pãrerea lor.

*

          Date privitoare la Biserica ortodoxã cât ºi la comunitatea religioasã ortodoxã din Ciacova:

          -20.02.1750 – Preotul satului Sf.Gheorghe, Ioan Hristoforovici, nãscut la Ivanda, în vârstã de 30 ani, a studiat la Ciacova la popa Anastasie, s-a cãsãtorit la 20 de ani, are un fecior, a fost hirotonisit prin George Popovici pe 20.02.1750...

          -23.04.1754 – Preotul din Munar, Ioan Popovici, nãscut în Transilvania, în vârstã de 29 ani, a învãþat la Ciacova cu învãþãtorul (dascãlul) Dobre, s-a cãsãtorit la 21 ani, a fost hirotonisit de George Popovici pe data de 23.04.1754.

          -11.06.1767 – În districtul Ciacova al Eparhiei Timiºoara au fost 59 parohii greco-ortodoxe cu 131 preoþi, dintre care 5 în Ciacova:

-ªtefan Camenschi (Kamenski)– Protopop

-Spiridon Chiriacovici (Kiriakovic)

-Constantin Jivanovici (Zivanovic)

-Pavel Peici (Peiæ)

-Sava Peici (Peiæ).

ªi aºa mai departe (n.t.)

În 1776 s-au stabilit dupã niºte formule destul de complicate numãrul de preoþi ai unei parohii depinzãtor de numãrul de „case“ (familii) din parohia respectivã. Ciacova a avut 4, dintre care 3 protopopi:

-Luka Joanovic (Luca Ioanovici)

-Spiridon Popoviæ (Popovici)

-Sava Popoviæ (Popovici)

-Konstantin Zivanoviæ (Constantin Jivanovici) – preot.

          -10.05 1805 – este ridicatã marea Cruce de marmorã din Piaþa Cetãþii din Ciacova de cãtre comunitatea creºtinã Greco-Ortodoxã românã. Inscripþia în slavonã a fost tradusã – gest de prietenie – în limbile românã ºi germanã de d-l. Stoian Lera. Textul sunã dupã cum urmeazã:

„S-a înãlþat aceastã cruce în timpul domniei majestãþii sale Francisc II, Împãratul Roman ºi a oblãduirii domnului ªtefan Avacumovici, episcop ortodox de Timiºoara, Lipova etc..., cu asentimentul domnului Petru Ciorei, protopop al Ciacovei ºi acordul întregii populaþii ºi prin truda depusã de domnul Dimitrie Florici, comerciant de produse agricole. Ciacova la data de 10 a lunii mai 1805.“

          -20.09.1831 – Petiþie a românilor din zonã, scrisã la Ciacova. Aceastã petiþie este adresatã majestãþii sale Împãratului Francisc I la Viena ºi este un document al luptei pentru neatârnarea bisericii ortodoxe române. Se cerea unirea bisericeascã a tuturor românilor ortodocºi din Imperiu, într-un „trup bisericesc“. Acest document, la care ºi-au dat acordul toþi românii din zonã, a fost pus pe hârtie la Ciacova de douã din cele mai mari personalitãþi ale timpului: Damaschin T. Bojincã ºi ªtefan P. Niagoe. Petiþia este scrisã în latineºte ºi sfârºeºte cu cuvintele:

          „Signatum Csakovae, die 20 septembris 1831. Majestatis Vestrae Sacratissime infimi et in aevum fidelis subditi zelosi partium Temessiensium Valachi.“

          -20.09. / 3. 10. 1838 – Petiþie a 35 de preoþi români, unii dintre ei din Ciacova. Aceastã petiþie este mult mai concretã în cererile ei decât precedenta.

          -2.07.1865 – Patriarhul Samuel Masirevici din Karlovitz (sârb. Sremski Karlovici) aduce la cunoºtinþa credincioºilor, desprinderea bisericii ortodoxe sârbe de biserica ortodoxã românã ºi declarã jurisdicþia asupra parohiilor bãnãþene ca sfârºitã.

          -6.07.1865 – Împaratul Francisc I permite înfiinþarea episcopiei Caransebeºului. Protopopia Ciacovei este una din cele ºapte care aparþin de Caransebeº.

          Despãrþirea bisericii ortodoxe în Ciacova, a avut loc pe o duratã de timp destul de lungã, cu mulþi apãrãtori, dar ºi cu mulþi vrãjmaºi ai acestei despãrþiri în ambele tabere de credincioºi, sârbi ºi români. Chiar ºi la 30 de ani dupã ridicarea jurisdicþiei sârbeºti (1895), credincioºii se mai tocmeau încã cu privire la despãrþire, ºi asta privitor la „averea bisericii“. Pînã ºi tribunale (Budapesta) au fost folosite spre ducerea la sfârºit a despãrþirii. Ziarul „Biserica ºi ºcoala“ scrie cã verdictul tribunalului din Budapesta permite desprinderea bisericii ortodoxe române din Ciacova de cea sârbã, contra împotrivirii multor credincioºi sârbi. În luna martie a anului 1894 a început împãrþirea „averii bisericeºti“ ºi exact peste doi doi ani a luat sfârºit.

          În ianuarie 1883 a fost ales Pavel Miulescu din Vârºet protopop al Ciacovei. Dupã el a urmat un administrator al bisericii, Aurel Drãgan. Iar urmãtorul protopop a fost ales NU la Ciacova, ci la Ghilad pentru Ciacova. S-a numit Ioan Pinciu, profesor de teologie. Locþiitorul sãu a fost Aurel Drãgan. Atunci acest protopop a pornit spre þinta credincioºilor români: construirea unei biesrici proprii. Alegerea terenului a fost dificilã. O persoan particularã a pus la dispoziþie un teren în Piaþa Mare (Piaþa Cetãþii), dar celelalte grupuri religioase au protestat vehement. Motiv pentru care s-a cumpãrat în sfârºit un teren pe strada Obradovici, nu departe de „Piaþã“. În martie 1900, ziarul local „Csakovaer Zeitung“ scrie cã: „...construcþia înainteazã cu repeziciune ºi în curând se va termina ºi vârful turnului. Clãdirea trebuie sã se termine încã în varã“.

          În iunie au fost comandate clopotele la Timiºoara la „Novotny“. Când au fost livrate, au ºi fost ridicate în turn. Populaþia a fost foarte mulþumitã cu sunetul acestor clopote. Ceasul turnului l-a livrat ºi l-a montat cunoscuta firmã din Ulm (Germania) Philipp Hörtz. Biserica Ortodoxã Românã a fost sfinþitã provizoriu spre sfârºitul anului 1900.

          În 1903 a fost organizatã o adevaratã serbare folcloricã. Cu banii rezultaþi de la aceastã serbare ºi cu o sumã considerabilã provenitã din colecte, s-a putut înfrumuseþa biserica, de exemplu prin pictorul bisericesc Octavian Smigelski din Sibiu.

          În sfîrºit, în august 1907 biserica a fost definitiv sfinþitã de vicarul Filaret Musta din Caransebeº ºi pusã sub oblãduirea „Adormirii Maicii Domnului“ sau „Adormirea Nãscãtoarei de Dumnezeu“ (15 august). La sfinþire a fost invitat cunoscutul cor din Lugoj sub conducerea marelui compozitor ºi dirijor Ion Vidu. Festivitãþile sfinþirii, la care a participat întreaga suflare a Ciacovei, s-au desfãºurat într-o atmosferã de prietenie ºi respect reciproc.

Preoþi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ciacova în decursul timpului (date sigure):

-1928-1941 – Ioan Pinciu;

-1942-1946 – Nicolae Popescu;

-1946-1952 – Ioan Triponescu;

-1952-1956 – Romulus Radu (trãieºte încã în Florida – SUA la aproape 100 de ani – n.t.);

-1956-1967 – Profir Crâºciu;

-1967-1977 – Marcu Crâºciu;

-1.01.1978 – pînã în prezent – Tiberiu Nicoli.

Protopopi:

-1865-1877 – Ioan Petrovici Seimanu;

1877- (?) ºi 1883-1889 – Pavel Miulescu;

-1889-(?) – Aurel Drãgan (administrator);

-1892-1909 – Ioan Oinciu;

-1909-1911 – Aurel Drãgan (administrator);

-1911-1942 – Augustin Ghilezan;

-1942-1948 – Dimitrie Þãranu (administrator, protopop de Ghilad);

1948-1950 – Moise Ghilezan;

-1050-1952 – Constantin Tismãnariu;

-1952-1972 – Ioan Olariu;

1972-1989 – Florin George;

-1990-pînã în prezent – Ioan Prisãceanu.

          Ruga la Ciacova are loc în fiecare an pe data de 15 august, fiind ziua hramului Bisericii Ortodoxe Române din Ciacova, „Sântãmãria Mare“.

*

Biserica Greco-Ortodoxã Sârbã din Ciacova.

          Generalitaþi despre Biserica Ortodoxã Greacã din Ciacova au fost amintite mai sus, în cele scrise despre Biserica Românã.

          Stoian Lera ºi dr. ªtefan Polverejan afirmã cã o bisericã greco-ortodoxã veche, de care aminteºte ºi Dositei Obradovici în amintirile sale, a fost construitã prin 1700 ºi a fost folositã atît de sârbi cât ºi de români. Cu mult înainte însã, trebuie sã fi fost pe acel loc o casã de rugãciune în mijlocul unui cimitir. Mai târziu cimitirul a fost mutat la marginea satului ºi fostul cimitir a devenit curtea bisericii. Trebuie reþinut cã NU strada Obradovici, NU strada Bistriþa de azi, ci strada Cloºca este numitã ca fiind strada bisericii sârbe, cu toate cã actuala bisericã sârbeascã se aflã pe o parcelã de teren care atinge ambele strãzi. Probabil cã vechea bisericã a avut orientare spre aºa-zisa stradã a bisericii sârbeºti.

Existã douã variante de date în ce priveºte construcþia bisericii „sârbeºti“: -1764-1766 sau 1768-1771.

Se pare cã a doua variantã ar fi cea adevãratã. Oricum sigur este cã data sfinþirii acestei biserici este 15 august 1771 (28 august 1771 dupã calendarul vechi). Biserica se aflã azi pe strada Obradovici la nr. 27, ºi se spune cã este construitã pe fundamentul vechii biserici. Biserica a fost, pe vremea construcþiei ei, cea mai frumoasã bisericã greco-ortodoxã din toatã zona.

Preoþi ortodocºi sârbi în Ciacova:

-Pavel Peiæ – 5.01.1757-1767(?);

-Mohailo Kontantinoviæ – 11.01.1757-23.09.1795;

-Spiridon Popovici – 11.01.1757-1776(?);

-Atanasije Konstantinoviæ – 10.01.1757-(?);

-Sava Popovici – 5.07.1757-1785;

-Georgije Popovici – 18.10.1757-(?);

-Konstantin Jivanoviæ – 1.02.1762-1783;

-Stevan Kamenski – 28.04.1765-1767(?);

-Spiridon Kirjakov – 11.06.1767-(?);

-Sava Peiæ – 11.06.1767-(?);

-Luka Jovanoviæ – 8.11.1768-30.12.1782;

-Petar Corej (rom.: Petru Ciorei) – 1782-24.03.1815;

-Petar Popovici – 1783-30.09.1807;

-Jovan Popovici – 1795-3.12.1832;

-Georgije Popovic (Petrovici ?) – 1807-2.04.1851;

-Mateij Popovici – 26.04.1815-1.03.1835;

-Vladislav Veselinoviæ – 1832-1844;

-Dimitrije Petroviæ – 1835-1843;

-Vasilije Tabakoviæ – 1843-1882;

-Georgije Teodoroviæ – 1844-27.06.1878;

-Petar Stojanoviæ – 1851-11.01.1873;

-Petar Djuriæ – 1879-29.04.1896;

-Milos Milosev – 1.07.1897-1919;

-Isidor Nikoliæ – 1.11.1919-1923;

-Nicola Vojnoviæ – 1923-(?);

-Georgije Terziæ + Ivan Petkov – 1.01.1924-1.06.1959;

-Aleksandar S. Popoviæ – 1.04.1964-1.09.1972;

-Petar Pera Dinjasanin – 1.12.1973-31.12.1981;

-Ljubomir Zurka – 1.01.1981-1.01.1985;

-Ljubomir Matiæ – 01.01.1985-pînã în prezent;

Preºedinþi ai comunitãþii religioase sârbe din Ciacova:

-N.Konstantinoviæ (pe la 1881);

-Nikola Gerdanoviæ (pe la 1883);

-Pera Milivoj (pe la 1884);

-Kolija Stefanoviæ (1885);

-Pavel Sandroviæ (1890);

-Jovan Micsa (1892);

-Georgije Petroviæ – director de bancã (1897);

Alþi preºedinþi nu se cunosc cu numele.

          Mulþi sârbi din Ciacova au plecat dupã primul rãzboi mondial în nou înfiinþatul regat slavon ori, dupã al II-lea rãzboi mondial, la Timiºoara.

Notã! Rog a-mi ierta eventualele greºeli de ortografie în ce priveºte scrierea numelor sârbeºti, dar le-am copiart din cartea originalã din limba germanã ºi personal, nu cunosc limba sârbã. (n.t.)

*

ªcolile în Ciacova.

-1720 – se construieºte la Timiºoara prima ºcoalã a Banatului.

-1728 – se construieºte în Ciacova prima ºcoalã, care este a patra a Banatului.

-1778 – în Ciacova funcþioneazã o ºcoalã catolicã cu 127 elevi.

          Odatã cu anul 1778 a pornit o schimbare în ºcoala bãnãþeanã, deci ºi în cea de la Ciacova. Pînã atunci, Banatul a fost provincie imperialã austriacã, cu limba de predare germanã. Din acest an însã a început maghiarizarea provinciei. Punctul culminant al maghiarizãrii a avut loc dupã validarea legilor Aponice în anul 1907. Înflorirea Banatului care ºi-a luat un avânt deosebit o datã cu colonizarea ºvabilor a fost opritã brusc.

          ªcoala din Ciacova a fost la început, pânã în 1870, confesionalã (catolicã), iar apoi a devenit comunalã pânã pe data de 1 septembrie 1907, iar din 1907 a devenit „de stat“. ªcoala greco-ortodoxã a românilor ºi sârbilor a rãmas ºi pe mai departe confesionalã.

          Directori de ºcoalã în Ciacova în decursul timpului (cunoscuþi de autori):

-(pe la) 1725 – Johann Brannenburg;

-1731 – N. Müller

-1732-1734 – Johann Landing;

-1735-1737 – Johann Peter Fihrmann (sau Formann);

-1737-1738 – Karl Philipp Schwarz:

-(pe la) 1738 – Michael Foernich;

-1738-1743 – Ludwig Wächter (Wächtler sau Wechter);

-1735-1762 – Sebastian Ulrich;

-1761-1762 – Johann Kaspar Kuhn (Khun, Kuen, Kühn);

-1761-(?) – Michael Majer;

-1762-1768 – Johann Kaspar Kietreiber (Kuetreiber, Kitreiber, Gitreiber);

-1772-1778 – Johann Josef Schiessel (Schissel, Schissl);

-1784-1785 – Georg Saal;

-1787-1788 – Johann Mathias Cyprian;

-1787-(?) – Franz Rosenthal;

-1794-1805 – Johann Georg Elias;

-1805-1840 – Johann Tomaschek;

-1840-1844 – Mathias Daum;

-1850-1879 – Michael Wiener;

-1863-1906 – Johann Nepomuk Prunkl (a fost ºi dirijorul corului bãrbãtesc sârbesc, compozitor);

-1879-1904 – Karl Scherer (cantor ºi compozitor, cam de la 1890 director de ºcoalã);

-1904-(?) – Mathild Tittel (directoare provizorie, din 1912 directoare a ºcolii de fete);

-1904-(?) – ªtefan Weber;

Notã! Alte date exacte despre directorii ºcolilor din Ciacova nu existã în aceastã carte. Dar cred cã datele (existente) se pot afla de la conducerea liceului „Alexandru Mocioni“ din Ciacova. Ceea ce este notat sunt cadre didactice pe funcþie de director începând cu anul 1935. Îi enumeram ºi noi (n.t.):

Director al ºcolii române:

-1935-1948 – Vasile Rebigea

Directori ai gimnaziului/liceului:

-1923-1925 – Augustin Ghilezan;

-1925-1951 – Iancu Cãlþun;

-1951-1954 – Ioan Vladuþiu;

-1954-1957 – Rista Popovici;

-1957-1975 – Trifu Petcu;

-1975-1979 – Ionel Dunea;

-1979-1989 – Florica Kovacs (n. Roºu);

-1989-1999 – Anghel Mãgãran;

-1999-pînã în prezent – Petriºor Dorin Treta;

Notã! Nu menþionãm directorii ºcolilor germane, maghiare, sârbe, care oricum nu snt TOÞI notaþi în carte. (n.t.)

ªcoala de fete – numitã „ºcoala micã“ – a fost în decursul timpului reconstruitã de cîteva ori. Clãdirea de azi a fost ridicatã în anii 1910-1911. În timpul primului rãzboi mondial, jumãtate din aceastã ºcoalã a fost transformatã în spital de campanie (militar).

ªcoala de bãieþi – numitã ºi „ºcoala mare“ – a fost ridicatã între 1909-1911.

ªcoala de cãlugãriþe „Notre-Dame“ – liceu – a fost ridicatã în anul 1895 ca mânãstire ºi ºcoalã.

Notã! Despre ºcolile româneºti ºi sârbeºti nu existã date în aceastã carte. La data apariþiei ei, cartea domnului profesor Petcu încã nu apãruse. (n.t.)

ªcoala agricolã din Ciacova.

Notã! ªi despre aceastã ºcoalã se gãsesc date exacte, importante ºi interesante în cartea domnului profesor Petcu. O monografie a ºcolii agricole / a liceului agricol Ciacova a fost scrisã de minunatul om, profesor ºi director al acestei ºcoli, Nicolae Banu în anul 1978 (manuscris) iar în anul 1995, la aniversarea acestei ºcoli, sub redacþia Corneliei Petrica a fost editat un act festiv, tot despre aceastã ºcoalã. (n.t.)

Nota traducãtorului:

          Despre ºcolile Ciacovei în decursul timpului existã o carte, care are titlul: „Monografia învãþãmântului din Ciacova, jud. Timiº“ scrisã de profesorul ºi directorul de liceu Trifu Petcu ºi apãrutã la „Editura Orizonturi Universitare“ din Timiºoara în anul 2003. Un volum l-am primit de la doamna profesoarã Florica Petcu (nãscutã ªtefi) cu dedicaþie ºi desigur cu semnãtura domniei sale. Fotografiile ºi vederile sunt vechi ºi mai noi, donate ºi puse la dispoziþie de diferiþi ciacoveni – pentru care le mulþumesc – sau fãcute de mine. (n.t.)

*

Morþii Ciacovei în deportãri.

-6 bãrbaþi ºi 4 femei au rãmas îngropaþi în pãmânt rusesc.

-87 familii (217 persoane) din Ciacova au fost deportate în Bãrãgan

-11 familii (27 persoane) din Obad au fost deporate în Bãrãgan.

-4 persoane din Ciacova au îngrãºat pãmântul Bãrãganului.

Numãrul de familii ºi de persoane deportate în Bãrãgan din Ciacova ºi localitãþile dimprejur:

          În Bãrãgan au fost deportate 138 familii, cuprinzând 398 persoane. Au fost necesare 110 vagoane care au pornit din gara Ciacova.

87 familii cu 217 persoane din Ciacova

11 familii cu 27 persoane din Obad

40 familii cu 154 persoane din Petroman.

Mai departe a fost nevoie de;

28 vagoane pentru 25 familii cu 110 persoane din Cebza ºi Macedonia

44 vagoane pentru 50 familii cu 197 persoane din Ghilad

71 vagoane pentru 78 familii cu 234 persoane din Tolvãdia

49 vagoane pentru 53 familii cu 174 persoane din Voiteni.

          De la aceastã deportare în masã, nu a fãcut excepþie nici una din naþionalitãþile trãitoare în Banat. Nãpasta i-a lovit pe toþi cu aceeaºi putere. Procentajul este diferit, aceasta este adevãrat, dar toþi cei deportaþi au suferit la fel de foame ºi de frig. ªi toþi care au murit ºi sunt îngropaþi în pãmântul Bãrãganului nu au un mormânt unde sã li se poatã aprinde o lumânare.

Folosul acestei deportãri? Înfiinþarea de noi localitãþi în Bãrãgan, acumularea de cãtre stat a caselor ºi averilor celor plecaþi ºi dacã vrem sã fim rãi – ceea ce ºi dorim – îngrãºarea pãmântului cu morþii noºtri.

          Modalitatea în care au fost deportaþi, este aproape identicã în hidoºenia ei cu modul de deportare al nemþilor în U.R.S.S. În vagoane de animale, unde mureau primii deja în drum spre þinta pe care oricum nu o cunoºteau.

          Citat din domnul profesor Trifu Petcu:

          „Dupã cinci ani adie în sfîrºit o boare primãvãraticã, chiar dacã la noi iarna era abia la început ºi se pãrea cã însãºi oamenii s-au schimbat. Numai cã reântoarcerea celor deportaþi nu s-a fãcut în sunet de fanfarã, ci tãcut ºi în liniºte. Veneau, câþi au supravieþuit, traºi de un dor inexplicabil de casã. Mulþi bineânþeles cã nu ºi-au mai gãsit casa cum au pãrãsit-o, dacã au mai gãsit-o. Ce le rãmânea altceva de fãcut decât sã o ia de la început ºi cu mîinile lor învãþate la muncã, sã-ºi construiascã o nouã casã, un nou „acasã“. La sfârºitul anului 1955 au avut voie sã se reântoarcã mai întâi sârbii, ca urmare a împãcãrii între fraþii slavi: URSS ºi IUGOSLAVIA. Ceilalþi abia în primãvara anului 1956...“

          Aici încheiem noi citatul din prof. Petcu. Credem cã spune destul despre situaþia din acea perioadã.

*

Notã! În ce priveºte primarii ºi „notarii“ primãriilor în istoria Ciacovei, nu dorim sã facem o listã, deoarece în primul rând NU ESTE COMPLETÃ, iar în al doilea rând aceastã listã, actualizatã, se poate face oricând de oricine. Trebuie doar cãutat în arhivele primãriei Ciacova ºi a localitãþilor aparþinãtoare, care au avut primãrii proprii. Menþionãm cã primãria a avut în grijã ºi „pandurii“, care erau un fel ca jandarmii ºi aveau în grijã ordinea ºi siguranþa populaþiei. Nici judecãtorii ºi notarii Ciacovei nu dorim sã-i enumerãm. ªi aceste date existã ºi se pot vedea. (n.t.)

*

Alte date care pot prezenta interes general.

-1975 – 107 legãturi (posturi) telefonice – 47 oficiale + 60 particulare;

-1982 – 172 legãturi (posturi) telefonice – 51 oficiale + 121 particulare;

-1995 – 280 legãturi (posturi) telefonice – 38 oficiale + 242 particulare

*

-1854 – înfiinþarea în Ciacova a unui cor bãrbãtesc, al doilea cor din Banat.

 „Reuniunea românã de cântãri“ a luat fiinþã în anul 1875, prin învãþãtorul Traian Brãtescu. Acest cor românesc era foarte activ ºi a avut o activitate prodigioasã ºi de mare efect la public în anii care au urmat.

          În toamna anului 1882 s-a organizat o „Sãrbãtoare a cântecului“ cu vestitul tenor Nicolae Popescu din  Caransebeº ºi în colaborare cu „Corul þãrãnesc“ din Cebza.

La „Sãrbãtoarea cântecului“ din anul 1884 s-a cântat, printre altele, „Cântecul ginþii latine“.

În aprilie 1885 a avut loc o altã serbare comunã a cântecului cu corul din Cebza dirijat de Karl Scherer.

Balul românesc din 1887 (în incinta hotelului „Rößl“), cãruia i-a urmat un „Bal folcloric“ a adus din încasãri o sumã considerabilã de bani, fiind donatã câte o jumãtate „Crucii roºii“ din Ciacova ºi „Uniunii române“ din Timiºoara.

          Înecepând din acel an, au avut loc în Ciacova nenumãrate „baluri“, organizate cu diferite ocazii, toate având o afluenþã mare de public ºi un succes financiar deosebit. De exemplu „Balul rugii“, care se þinea în jurul datei de 27 august a fiecãrui an, deoarece calendarul era încã cel vechi, deci ca la concetãþenii sârbi. La fel ºi „Balul revelionului“, care se þinea pe data de 12 ianuarie.

          Cu ocazia sfinþirii steagului „Asociaþiei române de cântare“ din Ciacova pe data de 27 august 1889 au fost invitate vestitele coruri din Chizãtãu ºi Izvin.

          Dirijorul Ilie Munteanu înfiinþeazã în luna august 1891 orchestra sa „Capela“.

          În noiembrie 1904 a avut loc o „Searã folcloricã“, care s-a sfîrºit cu un mic scandal.           Învãþãtorul Ioan Gruiescu a fost acuzat cã ar fi îndemnat („aþâþat“) orchestra sã cînte „Deºteaptã-te, Române“.

          La serile muzicale ale Ciacovei erau invitaþi de multe ori nume sonore ale vremii. De pildã în anul 1905 a cântat la Ciacova baritonul Nicolae Corfescu de la Opera din Bucureºti

          La sfinþirea bisericii Ortodoxe Române din Ciacova în septembrie 1905 a fost invitat vestitul cor din Lugoj, sub conducerea celebrului ºi foarte îndrãgitului compozitor Ion Vidu.

Pe data de 15 august 1911, asociaþia muzicalã românã a dãruit corului sârbesc un steag care, într-o atmosferã festivã a fost sfinþit, corurile reunite fiind de faþã.

          Dupã primul rãzboi mondial activitatea culturalã din Ciacova a înflorit cum nimeni nu s-a aºteptat. Corul românesc a ajuns sã aibe succese care au depãºit cu mult graniþele Ciacovei, ºi asta sub conducerea dirijorului sãu, Vasile Rebigea.

          „Societatea sârbã coralã“ nu se ºtie exact când a fost înfiinþatã, dar se presupune cã a existat înaintea înfiinþãrii celei româneºti. ªi concertele acestei societãþi au fost evenimente foarte gustate de întreg publicul ciacovean, indiferent de naþionalitate.

Sigur este cã în anul 1883 a avut loc o serbare cu participarea acestui cor, iar de-atunci aproape în fiecare an. ªi la fel de sigur este cã dupã atentatul de la Sarajevo (declanºarea primului rãzboi mondial) toate societãþile sârbeºti au fost obligate sã-ºi încheie activitãþile.

          Corul maghiar din Ciacova are în luna septembrie 1887 prima apariþie în public, însã se conosc foarte puþine date despre apariþii ulterioare. Se cunosc în schimb multe date despre organizãri ºi reorganizãri ale acestui cor. Nu este clar dacã aceastã „slãbiciune“ a acestui cor este dependentã (poate) de numãrul redus al maghiarilor din Ciacova în aceastã perioadã, sau de faptul cã maghiarizarea corului german a fost „încheiatã“ ºi deci nu s-a mai socotit necesarã nevoia unui cor „maghiar“ de sine stãtãtor.

-1899 a fost înfiinþatã „Asociaþia popularã a cititorilor“, iar tot de atunci exista în Ciacova o bibliotecã „popularã“, deschisã tuturor. Biblioteca a avut la deschidere, un numãr de 265 de cãrþi la dispoziþia publicului cititor. Acest numãr a crescut pânã în anul 1913 la cifra de 1.350, ceea ce însemna foarte mult. În medie citea un membru cîte 10 cãrþi anual. (ºi aceasta în 1913!

          Odatã cu venirea comuniºtilor la putere, i-a sunat ceasul ºi bibliotecii din Ciacova. Nenumãrate cãrþi, dar în primul rînd TOATE cãrþile în limba germanã, au fost confiscate ºi distruse bucatã cu bucatã, de jandarmerie.

„Formaþia de pompieri voluntari Ciacova“.

          A fost înfiinþatã, dupã cum s-a menþionat, în anul 1881. Aceastã formaþiune se afla printre primele înfiinþate în Banat.

          Printre acþiunile pompierilor ciacoveni care au fãcut vâlvã datoritã lucrãrilor foarte bine executate, sunt de menþionat: focul mare de la Liebling, unde 36 de case au cãzut pradã flãcãrilor, ºi la incendiul teatrului din Timiºoara din anul 1920.

          La concursurile între formaþiuni din diferite localitãþi, ciacovenii au luat nenumãrate premii ºi aceasta deja în anul 1926, la concursul zonal de la Deta – locul I!

Notã! Din pãcate nu sunt trecuþi toþi comandanþii (cu anii respectivi) formaþiunii de pompieri voluntari din Ciacova în aceastã carte. Poate nici nu se pot gãsi. Dar aceste date – dacã ele existã - le poate afla un interesat (ºi iubitor de istorie al locului natal) din actele probabil încã existente în Ciacova. (n.t.)

          În Ciacova au mai existat ºi alte societãþi, asociaþii ºi cluburi, dintre care notãm câteva:

          „Societatea Crucii Roºii“, înfiinþatã în 1883. Se ºtie cã în anul 1905 Emilia Magdici a donat societãþii un mijloc de transpot pentru bolnavi.

          „Societatea muncitorilor, bolnavilor ºi invalizilor“, înfiinþatã în anul 1885.

          „Societatea þãrãneascã din sudul Ungariei“ înfiinþatã în anul1885.

Cluburi sportive în Ciacova.

- „Clubul de gimnasticã“ înfiinþat în anul 1885.

- „Clubul bicicliºtilor“ înfiinþat în anul 1898.

- „Clubul de fotbal“ înfiinþat în anul 1906.

- „Clubul de tenis“ înfiinþat în anul 1909; terenurile sale s-au aflat pe locul unde azi se aflã ºtrandul.

- „Clubul elevilor“ – un club sportiv înfiinþat de elevi de toate limbile din Ciacova în iulie 1911; punct forte: atletism.

- „Clubul de þintaºi“, înfiinþat (probabil) în anul 1886.

- „Clubul vînãtorilor“ înfiinþat în anul 1887; mulþimea lupilor în zonã a grãbit înfiinþarea.

*

Ziare în Ciacova.

          Începând cu anul 1881 Ciacova a avut presã proprie, inclusiv tipografie proprie ºi bineânþeles librãrie.

          - „Csakovaer Wochenblatt“ („Foaie sãptãmînalã Ciacovanã“) – ziar sptãmânal care era o copie a unui ziar de limbã germanã din Vârºeþ, dar tipãrit în Ciacova în tipografia fraþilor Chudy.

          - „Csakovaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“) – ziar sãptãmînal de limbã germanã, publicat de la 1 octombrie 1882 pâna la 5 ianuarie 1902.

-în anul 1899 tipografia trece de la fraþii Chudy la Peter Gradl;

          - „Csakova es Videke“ („Ciacova ºi împrejurimile“) – ziar sãptãmânal de limbã maghiarã, publicat din data de 1 ianuarie 1903 pânã la 26 decembrie 1915. Ziarul acesta a fost de fapt „continuarea“ ziarului german mai sus amintit;

          - „Csakovaer Rundschau“ („Orizont ciacovan“) – trebuia sã aparã începând cu anul 1910. De ce publicaþia nu a ajuns sub tipar, nu s-a putut afla;

          - „Csakovaer Lebende Zeitung“ („Ziarul viu al Ciacovei“) – ziar editat de asociaþia femeilor ºi de asociaþia fetelor din Ciacova pe data de 8 februarie 1931. Acest ziar a apãrut probabil ºi în alþi ani, dar date concrete nu existã;

          - „Tschakowaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“ - scriere nouã a numelui localitãþii) – apare în anul 1934.

          Românii ºi sârbii nu au avut în Ciacova un ziar propriu. Mare popularitate au avut însã foile „Replica“, „Chestiunea românã în Transilvania ºi Ungaria“ ºi „Luminãtorul“.

Nici dupã cel de al II-lea rãzboi mondial Ciacova nu a avut presã de limbã românã sau sârbã, proprie.

          În anul 1892 între 21 octombrie ºi 2 noiembrie au loc percheziþii în localitãþile Ghilad, Obad ºi Petroman, cãutate fiind numere ale ziarului „Replica“, inclusiv la avocatul ciacovean Lazãr ªimon. În „Luminãtorul“ s-a scris pe larg despre aceste percheziþii cât ºi despre interogatoriile preotului român-ortodox din Ghilad, Aureliu Drãgan ºi a învãþãtorului Biruescu din Ghilad. Inclusiv casele preotului ortodox din Obad ºi Ghilad au fost cercetate. S-a intentat proces împotriva avocatului Lazãr ªimon din Ciacova din cauza publicãrii foii „Replica“. Aºa a fost înþeleasã libertatea „ne-maghiarilor“ din Banat în regatul Ungariei ºi de asemenea aceasta a fost libertatea presei din acea perioadã. Poate cã ºi motivul renunþãrii la apariþia revistei „Csakovaer Rundschau“ din Ciacova.

Notã! Începând cu anul 2006 luna august ziua 15 (Nr.1), Ciacova ARE din nou un ziar propriu de limbã românã - „Cetatea Ciacovei“. Este o publicaþie (pentru început) bilunarã, fiind editatã de domnul Mihai Aurel Ianoºel pe cheltuialã proprie ºi pusã gratuit la dispoziþia concetãþenilor în 700 de exemplare.

Tipografii.

          Tipografiile au apãrut în Ciacova dupã anul 1880. Prima tipografie cunoscutã, a fost cea a editorului, tipografului ºi istoricului Franz Julius Wettel. A adus maºinile ºi a pus în funcþiune tipografia în anii 1880-1881 în Ciacova. Era pe actuala stradã Balcescu la nr. 22. Dupã câteva luni a vândut tipografia fraþilor Chudy, tipografi de meserie. Aceastã tipografie a fraþilor Chudy a existat din 1881 pîna în 1899 ºi acolo s-a tipãrit ºi ziarul „Csakovaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“).

          Tipografia „Peter Gradl“ este urmaºa tipografiei fraþilor Chudy, ºi anume din anul 1900 pînã prin 1918.

          Tipografia „Julius Grammer“ a urmat tipografiei „Gradl“. A funcþionat pânã în anul 1926.

          Tipografia „Alecsandar Protici“ i-a urmat tipografiei „Grammer“ ºi a funcþionat pânã în anul 1944. Protici s-a cãsãtorit cu fiica lui Grammer. În aceastã tipografie au apãrut toate publicaþiile ºi documentele necesare Ciacovei în toate cele patru limbi: românã, germanã, maghiarã ºi sârbã.

Librãrii.

Este dovedit cã din anul 1880 exista o librãrie în Ciacova.

-Librãria „Wettel“                     (1880-1991)

-Librãria „Fraþii Chudy“            (1881-1899)

-Librãria „Peter Gradl“              (1900-1918)

-Librãria „Josef Deutsch“          (1899-1918)

-Librãria „Josef Gammer“         (1918-1926)

-Librãria „Alecsandar Protici“    (1919-1944)

„Librãria noastrã“ – librãrie de stat în România postbelicã (1948-1989).

Ciacova NU are astãzi librãrie.

*

Medicina în Ciacova în perioada 1717-1800.

Chirurgi (medici) de district:

-1737-1768 – Franz Paul Kapaun (Copaun);

-1773-1779 – Johann Michael Friedrich Schubert

-1779-1782 – Paul Johann Schneeberger;

Medici comunali ºi ai districtului:

-(?)-1730 – Johann Wilhelm Rack;

-1730-1737 – Franz Withig;

-1748-1763 – Josef Kapaun (Copaun);

-1767-1775 – Johann Richard Leber;

-1768-1769 – Andreas Götzer.

Epidemii în Ciacova:

Ciuma: 1738-1739

Scorbut: 1803-1804

Tifos ºi disenterie: 1809

Holera: 1831 – 1836 – 1849 – 1859 – 1866 – 1873

Pojar: 1886 – 1890 – 1897 – 1900.

Difterie: 1892 – 1893 – 1894 – 1915.

Medici în Ciacova între 1800-1918:

Medici comunali:

-1820-1827 – Felix Scheiz;

-pe la 1828 – Moritz Engel;

-1841-1847 – Adolf Rudolf Cornelius Wittmer (Vittner);

Medici dr. în Ciacova dupã 1944.

Directori:

-dr.med.Adalbert Awender;

-dr.med.Matthias Ströbl – 1951-1953;

-dr.med. Alexandru Ghelner – 1953-1981 (nãscut 1925 – decedat 2006);

-dr.med. Marta Zehan – 1981-199(?)

-dr.med-Nicolae Cebuc – (199?)-1996;

Director azilul de bãtrâni

Pe la sfârºitul anilor ´60 ºi începutul anilor `70: dr.med. Alexandru Babescu.

Medici-doctori:

-Ilie Arcan (chirurgie);

-Adalbert Awender;

-Alexandru Babescu;

-Beligan (?) (stomatologie);

-Ladislau Borghida (interne);

-Pius Brînzeu (chirurgie);

-Nicolae Cebuc (interne);

-Mircea Cernescu (O.R.L.);

-Liviu Cristea (oftalmologie);

-Elisabeta Doboºan (stomatologie);

-Frank (ginecologie);

-Alexandru Ghellner (pediatrie);

-Liviu Gruiescu (ginecologie);

-Andreas Gutfreund (medic laborant);

-Emil Jagodic (stomatologie);

-Hans Kreppel (radiologie);

-Kuhn (ginecologie);

-Jannis Kuzinas (radiologie);

-Laichici (pediatrie);

-Cornel Laichici (stomatologie);

-Laub;

-Linepitz (stomatologie);

-Petru Manciu;

-Ion Meclejan;

-Elena Doina Moga (medic laborant);

-Gheorghe Moga (ginecologie);

-Ana Nemoianu (oftalmologie);

-Cornel Nucã (generala);

-Sava Panin;

-Ecaterina Parotã;

-Pavel Racoveanu (oftalmologie);

-Corina Rebigea;

-Sarmeºiu (chirurgie);

-Valentin ªerbu;

-Arthur Silberger;

-Ivan Somlo (O.R.L.);

-Matthias Ströbl;

-Ioan Tãrfãloagã;

-Tausch (sau Taus);

-Elena Þurcanu (pediatrie);

-Ana Florica Zehan;

Personal sanitar:

-Csiocoº;

-Maria Efrim (moaºã);

-Gheorghe Gogoºan;

-Rosalia Gruiescu (moaºã);

-Elena Jivan;

-Josef Lesch;

-Serafim Moraru;

-Peter Muth (tehnician dentar);

-Andreas Schackmann (tehnician dentar);

-Brigitte Schulz (sorã);

-Victorita Spãriosu-Tudoran;

-Maria Toma (moaºã);

Medicina veterinarã în Ciacova.

Pîna prin secolul XVIII-XIX, animalele bolnave erau îngrijite de „lecuitori“, deci de amatori care se pricepeau mai mult sau mai puþin la leacuri ºi vindecãri: ciobani, þãrani, vãcari. În Ciacova ºi în împrejurimi erau unii foarte buni ºi deci ºi foarte vestiþi.

În a doua jumãtate a secolului XIX, a apãrut medicina veterinarã ºi în aceastã zonã, deci îngrijirea animalelor bolnave a revenit unor „veterinari“, oameni care au învãþat aceastã meserie. Igiena cãrnii era de primã importanþã.

Veterinari în Ciacova, toþi medici:

-pe la 1855 – Wilhelm Karl Lammer; în perioada 1885-1912 directorul ºcolii agricole Ciacova;

-pe la 1885 – dr. Georg Eckert;

-pe la 1888 – dr. Josef Mathe;

-1903-1911 – dr. Ludwig Staar;

-1905-(?) – dr. Martin Diamant;

-1909-(?) – dr. Nikolaus Diamant;

-1911-1912 – dr.Moritz Sidon;

-1911-(?) – dr. Martin Denes;

-1912-(?) – dr. Lajos Tarjan;

-Martin Pollereczky;

Între rãzboaie:

-dr.Martin Denes;

-dr. Franz Gruber;

-dr. Adam Mussar;

-dr. Mircea Bãltãceanu;

-dr. Josef Walter;

Dupã 1944:

-dr. Mircea Bãltãceanu;

-dr. ªtefan Polverejan (directorul „Circumscripþiei sanitar-veterinare“, mai târziu „Direcþia sanitar-veterinarã“;

-dr. Ilie Suciu;

Farmacii.

Despre farmaciile din Ciacova am scris deja mai sus. Revenim spre a da mai multe amãnunte, care poate, sunt destul de interesante pentru viaþa Ciacovei.

O datã cu construcþia cazãrmii ºi sosirea militarilor în Ciacova, a ajuns aici ºi prima farmacie, o „farmacie de campanie“, dar de care profita bineânþeles ºi populaþia civilã.

Farmacia „La Sfînta Treime“.

Printre primele 18 farmacii de pe teritoriul actualului Banat s-a numãrat ºi farmacia privatã „La Sfânta Treime“ din Ciacova. Proprietarul ºi locul în care a fost construitã în 1795 nu ne este cunoscut. Numele farmaciei nu a fost dat din întâmplare, ci „în ton“ cu biserica romano-catolicã, care era sub patronajul „Sfintei Treimi“. A fost a 9-a farmacie înfiinþatã în Banat. Înaintea ei s-au deschis cele din Timiºoara, Arad, Comloº, Becicherecul Mare, Vârºeþ, Lugoj ºi Pancevo.

Proprietarii farmaciei „La Sfînta Treime“ în decursul timpului:

-1795-1880 – necunoscuþi; (Se cunosc doar doi, care au practicat în Ciacova: Ignaz Ortmann ºi Georgije Zina.

-1880-1889 – Ladislau de Doby;

-1889-1903 – Toldy;

-1903-1907 – Richard Tikatsch + Wilhelm de Koritics; în aceastã perioadã de tristã amintire farmacia poartã numele de „Gyogyszertar & Vegyeszeti Laboraturium Szentharomsag“;

-1907-1937 – Richard Tikatsch;

-1929-1948 – Richard Tikatsch + Octavian Albu; în aceasta perioada farmacia se numeºte „Farmacia Richard Tikatsch La Sfinta Treime“;

Între 1948 ºi 1990 în spaþiul farmaciei era incadratã „Librãria noastrã“. 1990-1992 încãperile au stat goale. În 1992 a avut loc o licitaþie. Familia Polverejana a câºtigat licitaþia ºi de atunci existã din nou farmacia „La Sfânta Treime“, farmacistã fiind doamna Zoia Polverejan.

Farmacia „La Crucea de Aur“.

          Începând din anul 1888 exista în Ciacova o a doua farmacie, în Piaþa Principalã / Piaþa Mare / „Piaþa Cetãþii“ de azi. Aceastã farmacie a fost la fel de frumos mobilatã ca ºi cealaltã. ªi azi încã se vede mobilierul ºi este o atmosferã aproape ca acum o sutã de ani, la înfiinþarea ei.

Proprietarii farmaciei „La Crucea de Aur“ în decursul timpului:

-1888-1897 – Emil Anyos;

-1897-1906 – Alexander Risztics;

-1906-1912 – Dionisie Negru;

-Octombrie 1911 împreuna cu Marcell Schwimmer;

-1912-1921 – Emanuel Schwab;

-1921-1948 – Michael Werth;

„Farmacia nr. 22“ – fosta „La Crucea de Aur“.

          Începînd cu 11.06.1948, dupã naþionalizare, aceastã farmacie a fost denumitã „Farmacia nr. 22“.

În perioada care a urmat au fost urmãtorii farmaciºti:

-1948-(?) – Ella Haas + (?) Vasarhely;

Au urmat:

-Süß (?);

-Isaak Berger;

-1956 – Edmund Salamon;

Alfred Tahorsky;

-1956-1988 – Zoia Polverejan;

-Adalbert Csiszar;

-Rodica Jichi;

1990 farmacia este din nou privatizatã. Se numeºte „Medeea“ ºi farmacistã este d.na Rodica Jichi.

Farmacia „Schmidt“.

          Dupã 1918 a funcþionat în Ciacova încã o farmacie, e drept cã doar cîþiva ani. Probabil cã în timpul „crachului“ mondial al anilor `29/`30 a trebuit sã-ºi închidã porþile.

Farmacistul, Georg Schmidt, din fost proprietar, a devenit farmacist în farmacia lui Tikatsch. Era cunoscut sub numele de Gyuri-bacsi.

Farmacia „Bãlãnescu“.

          În timpul celui de-al II-lea rãzboi mondial s-a deschis încã o farmacie, ºi anume farmacia „Bãlãnescu“ care a funcþionat lânga banca „Banca Poporalã S.A.“. Dupã neânþelegeri avute cu moºtenitorii farmaciei „Tikatsch“, a pãrãsit aceastã clãdire, mutându-se în alta, destul de aproape. Aceastã farmacie a fost naþionalizatã dupã rãzboi – 1948.

Farmacia spitalului.

          Spre sfârºitul anului 1948, spitalul Ciacovei deschide o farmacie proprie în (de-acum) fosta farmacie „Bãlãnescu“ ºi o numeºte „Farmacia spitalului“. Farmacist a fost Michael Werth. Dupã moartea sa, a preluat-o Rodica Jichi, care a condus-o pânã la desfiinþare în anul 1988. Aici a mai lucrat ºi farmacistul Ion Teodorescu.

*

Notã! Urmãtoarele rânduri sunt scurtate de mine. Þin doar sã le amintesc, deoarece sunt parte a istoriei Ciacovei. (n.t.)

„Odãile“ sau „hodãile“ din jurul Ciacovei.

          Numele vine de la cuvântul maghiar „hodaly“, care înseamnã spaþiu mare. Poate însã veni ºi de la cuvântul românesc „odaie“. Pentru cã þãranii cu suprafeþe mari ºi foarte mari de teren agricol nu-ºi purtea permite sã ducã zilnic atelajele ºi maºinile agricole de la casa lor la locul unde erau necesare, deci pe câmp, ºi deoarece nu le puteau lãsa nesupravegheate în plin câmp, au construit „curþi“ þãraneºti afarã în câmp, care „funcþionau“ paralel cu „curþile“ þãraneºti din localitãþi.

          Un alt motiv era ºi lipsa tot mai acutã a braþelor de muncã în propriile familii. Motivul: moda a „numai doi copii“ a prins rãdãcini ºi în zona noastrã. Urmarea: muncile câmpului nu mai puteau fi fãcute fãrã ajutor din afarã.

Notã! Enumerarea acestor „odãi“ ar lua prea mult loc în aceastã lucrare relativ modestã ºi ca dimensiune destul de micã. ªi oricum nu au o importanþã atât de mare. (n.t.)

          Cele mai importante vrem totuºi sã le notãm, ºi anume doar cele din „preajma“ Ciacovei.

-„Odaia Wiener“ ºi „Odaia Panic“ – în N-V;

-„Odaia Cristian“, „Odaia Diminescu“ ºi „Odaia Göbl“ – N;

-„Odaia Wersching“ – puþin spre S;

-„Odaia Mladen“, „Odaia Biber“, „Odaia Juhasz“, „Odaia Rosulovici“ ºi „Odaia Horsich“ – dincolo de calea feratã Timiºoara-Basiaº;

Ciacovenii români, sârbi ºi germani au avut pe la 1940 peste 70 de „odãi“ în proprietatea lor. „Odãile“ au mai fost numite ºi „tania“ de la cuvântul maghiar „tanya“ = curte singurã / solitarã / departe de alte curþi.

Notã! Dupã amintirea „odãilor“, trebuie amintitã ºi cea mai tristã perioadã din viaþa þãranilor din zonã, perioada „colectivistã“. Bineinteles cã va fi amintitã ºi „Statiunea de maºini ºi tractoare“, S.M.T.-ul. (n.t.)

          În 1945, au fost expropriaþi în primul rând toþi þãranii germani din zonã. Li s-a luat tot ce aveau, inclusiv într-un numãr imens de cazuri, casele ce ºi le-au construit sau le-au moºtenit. Ca sã nu mai vorbim de fabrici, terenuri agricole, bãnci, etc. Li s-a luat absolut tot. S-a considerat de cãtre majoritatea concetãþenilor ca fiind just aºa, deoarece erau nemþi, deci erau ºi ei vinovaþi de ce s-a petrecut în timpul rãzboiului. Însã începînd cu anul 1949 s-au deºteptat. Au vãzut cã nemþii au fãcut doar începutul. Naþionalizarea a ajuns ºi la terenurile agricole ale tuturor celorlalþi, fãrã excepþie. Li s-a luat tot ce aveau, terenuri, animale, atelaje etc. Toate au fost „unite“ în aºa zisele „Întovãrãºiri Agricole“, numite pe urmã  „Gospodãrii Agricole Colective“ (GAC-uri), „Gospodãrii Agricole de Producþie“ (GAP-uri), „Gospodãrii Agricole de Stat“ (GOSTAT-uri), „Staþiuni de Maºini ºi Tractoare“ (SMT-uri), „Staþiuni de Maºini Agricole“ (SMA-uri), „Staþiuni Experimentale“. În acest fel, întreaga agriculturã a fost adusã la nivelul ºi stilul Uniunii Sovietice. Chiar ºi organizarea ei era dupã acelaºi model.

„Colectiva“, (cum o vom numi, ca sã nu ne încurcãm într-atîtea denumiri ºi litere) a fost condusã în Ciacova în decursul timpului de urmãtorii:

-1958-1964 – Mihaly Sparing;

-1964-1966 – Ioan Gardea;

-1966-1968 – Iºtvan Kenez;

-1968-1978 – Aurel Subu;

-1978-1982 – ing. Petru Drãgãnescu

s.a.

Perioada aceasta a fost una cu „creºteri“, dar ºi cu „scãderi“. Se cereau tot mai multe maºini de la SMT, dar recoltele tot nu creºteau. Banii pentru maºini erau mulþi, dar nu erau rentabile.

Urmãtorii au fost directori ai SMT-ului în decursul timpului:

-1953-1954 – ing. Ionel Catuna;

-1954 – Ioan ªtefan;

-1954-1956 – Ferenc Koczka;

-1956-1964 – Iuliu Pop;

-1964-1980 – ing. Stelian Udrea;

-1980-1985 – ing. Nicolae Mateº;

-1985-1996 – ing. Petru Doboºan;

Vestitã ºi foarte apreciatã a fost cantina SMT-ului, pentru mâncarea bunã ce o servea la preþ foarte convenabil celor înscriºi.

Notã! În Ciacova au trãit si muncit foarte mulþi meseriaºi, ºi asta în toate timpurile. Aproape cã nu exista meserie care sã nu fi avut reprezentant ºi în Ciacova. Însã a-i enumera pe toþi ar umple zeci de pagini, ceea ce de fapt nu este scopul acestor rânduri. Oricum, trebuie menþionat cã toþi aceºti meseriaºi, mici sau mari, ºi-au adus contribuþia de netãgãduit la înflorirea Ciacovei ºi la sporirea bunãstãrii populaþiei sale. Este incontestabil: Ciacova a fost unul din târgurile (sau comunã, dacã doriþi)  cele mai frumoase ale Banatului, din acest motiv fiind ºi de o importanþã deosebitã.

Nu putem sã nu amintim o meserie farã de care multe amintiri nu ar mai exista pânã azi. Este vorba de meseria de fotograf. (n.t.)

Fotografi în Ciacova.

-1882 – s-a deschis în Ciacova primul atelier fotografic. Primul fotograf nu este cunoscut cu numele. Urmatoarele nume sunt cunoscute, unele poate ºi azi:

-1923 – Karl Gregor, Josef Janza;

-1938 – Karl Gregor, Josef Janza;

Dupã 1945:

-Karl Gregor, Puiu Moldovan.

Notã! Alte date nu existã prezentate în monografie. Acestor meseriaºi trebuie sa li se poarte recunostinþã pentru cã prin munca lor au lasãt – în decursul timpului – amintiri de neºters, care altfel, de mult ar fi intrat pe fãgaºul trist al uitãrii.

Vom încerca sã înºirãm doar meseriile practicate în Ciacova (n.t.).

Meserii în Ciacova - în ordine alfabeticã:

Arhitect

Asistenþi, asistente (în diferite meserii)

Aurar

Bancher

Bijutier

Birtaº („restaurator“, cum se zicea pe vremuri)

Blãnar

Brutar

Cadre ale armatei

Cazanari

Ceasornicar

Cârnãþar

Cizmar

Cofetar

Conditor

Covaci

Croitor (dame, bãrbaþi)

Doctor med. umanã

Doctor med. veterinarã

Dogar

Educatoare

Electrician

Fotograf

Friser

Funier

împletiror (coºuri)

Învãþãtor

Jandarmi (cu deviaþiile respective de poliþist, miliþian)

Lãcãtuºi

Lumânãrar

Mãcelari

Morari

Negustor

Neguþãtor de animale

Olar

Pãlãrier

Pantofar

Pielar

Pieptãnar (pieptene se fãceau de obicei – dar nu numai – din os)

Pietrar

Poºtas

Preoþi (ai diferitelor biserici)

Profesor

Sifonar

Sitar

ªofer (profesionist)

Strungar

Tãbãcari

Tapiþer

Þãrani

Technician, technicianã (în diferite meserii)

Þesãtor

Tâmplar

Tinichigiu

Tipograf

Transportor

Vopsitor

Zidari

Zincar

Zugrav

ªi încã multe altele.

          *

       Notã! Îmi revine cinstea ºi onoarea, ca la propunerea domnilor Mihai Aurel Ianoºel ºi Bogdan Seculici, sã traduc pasaje importante din cartea monograficã a Ciacovei:  „Tschakowa – Marktgemeinde im Banat“

          Lucrarea a fost editatã de „Asociaþia ºvabilor ciacoveni din Germania“, scrisã ºi culeasã de Wilhelm Josef Merschdorf, care a lucrat ani de zile prin arhivele de la Timiºoara, Budapesta, Viena ºi în altele, adunând în acelaºi timp documente ºi mãturii de la ciacoveni de toate limbile începând cu anii `60 ai secolului trecut.

          Nu mi-am permis sã substitui sau sã adaug cuvinte, într-o asemenea lucrare de o calitate inestimabilã. Sper doar, cã am putut contribui prin munca mea, la o înþelegere mai aprofundatã a istoriei Ciacovei, a acestui loc binecuvântat de Dumnezeu ºi atât de drag multora dintre noi.

          Mã închin în faþa moºilor ºi strãmoºilor mei, care au trãit ºi muncit pe acest petec de pãmânt ºi care au contribuit la mãrirea ºi înflorirea acestor locuri. Sper ºi-mi doresc din adâncul fiinþei, ca ºi urmaºii nostri sã calce pe urmele înaintaºilor.

          Poate se vor mai face corecturi, dar ele vor fi doar spre mãrirea ºi sporirea calitãþii acestei traduceri. Meritul suprem revine însã fãrã nicio îndoialã, regretatului domn Wilhelm Josef Merschdorf. Pentru munca ce a depus-o timp de atâta amar de vreme pentru scrierea acestei cãrþi, sper ca Dumnezeu sã-l rãsplãteascã cu pacea ºi odihna de veci, bine-meritatã.

          Multã sãnãtate, noroc, fericire ºi împliniri, tuturor celor ce trãiesc acum ºi-ntotdeauna pe aceste meleaguri, din partea traducãtorului.

          Cu deosebit respect,

                                                                                     Alexander ªtefi

                                                           fiu de învãþãtor din Ciacova ºi veºnic ciacovean.

                                                                                                                 Mai - 2007

    *

       Fam. Margan    Fam. Nastase             

                                                               copyright © Mihai-Aurel Ianosel  2006

                                                  Creat si intretinut de Octavian Nastase